Catedrala Sfântul Mihail

13-1887-piata-libertatii-si-biserica-sf-mihailBiserica Romano-Catolică Sfântul Mihail, este unul dintre cele mai importante monumente ale arhitecturii gotice din Transilvania. Edificiul este ridicat în Piaţa Centrală a Clujului şi se numără printre monumentele emblematice ale oraşului. Biserica Sfântul Mihail are o lungime de 70 de metri şi o înălţime măximă de 80 de metri. Din punct de vedere a înălţimii, această biserică se clasează pe locul 5 în ţară, după Biserica Neagră din Braşov, Catedrala Sfântului Mihail din Alba Iulia, Catedrala Evanghelică din Sibiu şi Catedrala Romano-Catolică din Oradea, iar din punct de vedere a lăţimii este pe locul 2, după Catedrala Ortodoxă din Timişoara.

Pe 19 august 1316, regele Carol Robert de Anjou a acordat printr-un act o serie de libertăţi şi privilegii Clujului. Printre acele libertăţi şi privilegii mai era dreptul oraşului de-aşi alege liber preotul şi parohul. Această libertate s-a materializat inclusiv prin ridicarea unei biserici parohiale. Locul unde este ridicată biserica, servise drept cimitir şi existase o capelă dedicată Sfântului Iacob. Despre ridicarea edificiului au rămas foarte puţine documente. Unul dintre documentele păstrate este eliberat de curtea papală de la Avignon, din ianuarie 1349. Prin acest document se iertau păcatele celor care ar ajuta financiar construcţia locaşului. Înălţarea locaşului a fost efectuată pe două etape. Prima etapă a fost începută în anul 1316 şi finalizată în 1390, iar a doua etapă a fost începută în anul 1410, terminată în 1487. În anul 1390 a fost finalizat şi altarul. Au fost proiectate două turnuri pentru faţada principală. Din păcate, iniţial a fost ridicat doar un singur turn, între anii 1511-1543, turnul de nord-vest. În 1697 a avut loc un incediu şi turnul a fost distrus, ca în 1744 să fie reconstruit în stil bloc. Din păcate, în anul 1763 a trebuit demolat în urma unui cutremur, aflându-se în pericol de prăbuşire. Totuşi, în 1837 s-a început ridicarea actualului turn cu ceas, în stil neogotic, de pe faţada de nord a edificiului, fiind terminat în 1860. Chiar şi astăzi, acest turn este cel mai înalt turn de biserică din România.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În timpul reformei protestante, locaşul a deservit pe rând diverse comunităţi religioase, astfel că în perioada 1545-1558 a fost biserică luterană, între 1558-1566 a fost biserică calvinistă, însă din 1566 a devenit biserică unitară, rămânând astfel pentru o perioadă de 150 de ani. După această perioadă a fost atribuită cu forţă comunităţii romano-catolice, ca urmare a Contrareformei. După ce edificiul a revenit catolicilor, a fost restaurat sub influenţa barocului, de către artiştii Johannes Nachtigall şi Anton Schuchbauer, sub îndrumarea parohului Janos Biro. Tot în acea perioadă, cei doi au realizat amvonul.

Biserica-Sf-Mihail-1

Reclame

Castelul Peleş

castelul-peles-castelul-pelisor-890x395Castelul Peleş a fost construit între anii 1873 şi 1914. Este localizat în Sinaia. A fost fosta reşedinţă de vară a regilor României, iar în prezent este muzeu. A fost construit la dorinţă regelui Carol I al României, după planurile arhitecţilor Johannes Schulty, Carol Benesch şi Karel Liman. Cei care au decorat castelul, au fost marii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembe din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena.

Acest castel este unicat. Este unul din cele mai importante castele din România. Are valoare istorică şi artistică, fiind unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătate a secolului XIX-lea. În luna august a anului 1866, când principele Carol I a fost ales domn al României, vizitează Sinaia. El rămâne uimit de acele locuri. Pe acea vreme, Sinaia era un sat de munte, numit Podul Neagului. Hotărăşte construirea unui castel, într-un loc retras şi pitoresc, la Piatra Arsă. În 1872 cumpără terenul, ca anul următor, în 1873 să înceapă lucrările la castel. Lucrătorii au depus eforturi mari pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii. Lucrătoriilor le-a luat doi ani pentru a amenaja zona. În tot acest timp, domnitorul a urmîrit lucrările, în detaliu. În anul 1875, începe să fie pusă piatră peste piatră temelia castelului, unde sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, fiind primele monede româneşti cu chipul lui Carol I. În anul 1883, are loc inaugararea castelului. În perspectiva domnitorului, noul castel era un ,,sediu” al noii dinastii. Amplasarea castelului pe Valea Prahovei era un şi strategică, deoarece nu departe de Predeal era graniţa României cu Austro-Ungaria. Însă, după unirea Transilvanie cu România, castelul a ajuns să fie amplasat chiar în inima ţării. Timpul trecea, iar castelul prindea din ce în ce mai multă importanţă. Devenise reşedinţa de vară a familii regale române, care petrecea acolo destul de multă vreme, de obicei din luna mai până în luna noiembrie. La castelul Peleş s-au ţinut întâlniri politice foarte importante, precum Consiliile de Coroană din 1914, când s-a hotărât neutralitatea României din Primul Război Mondial, care deja începuse şi în 1925.Castelul-Peles

Pe lângă castelul Peleş au mai fost construite şi Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot. Regele Carol I şi Regina Elisabeta, până la terminarea castelului au stat la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Din cauza uzinei electrice proprii, Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.

După Revoluţia din decembrie 1989, Castelul Peleş şi Pelişorul au fost reintegrate în circuitul istoric. În 2006, guvernul României a anunţat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de România. Retrocedarea a avut loc pe 20 februarie 2007. Deşi se află în proprietate privată a Casei Regale, Regele Mihai a decis să păstreze în continuare calitatea de muzeu a castelului, lăsându-l în circuitul turistic.

Dinamita. Alfred Nobel.

Alfred_Nobel3Alfred Nobel, născut în data de 21 octombrie 1833, la Stockholm şi decedat pe data de 10 decembrie 1896 la San Remo, Italia. El a fost un chimist, inventator şi om de afaceri. A inventat dinamita şi fundaţia ce oferă anual faimoasele Premii Nobel. Tatăl său, Immanuel Nobel a fost de profesie inginer şi de multe ori s-a bătut cu problema aruncării în aer a blocurilor de piatră pentru a putea construi poduri şi clădiri în Stockholm. Alfred Nobel a fost al treilea fiu a al tatălui său şi al mamei, Ahlsell Nobel. El s-a mutat cu toată familia la SanktPetesburg, unde tatăl său avea câteva contracte de onorat.

Încă din adolescenţă a fost pasionat de tainele chimiei, pe care le-a studiat cu unul dintre cei mai buni profesori ai vremii, Nikolai Nicolaevici Zinin. După împlinirea vârstei de 18 ani, a călătorit în Statele Unite ale Americii, unde şi-a aprofundat cunoştinţele în chimie, alături de profesorul John Ericsson. După nişte probleme în familie se întoarce în Suedia, de unde decide să îşi continue studiile în Franţă. Fiind o fire foarte inteligentă şi pragmatică, suedezul intuieşte valoarea şi importanţa explozibililor în diversele domenii de activitate ale epocii industriale. El combină şi experimentează noi formule ale puternicului exploziv lichid, cu scopul de-a crea un tip de nitroglicerină cât mai stabil posibil, care să nu explodeze la cele mai mici mişcări. Din nefericire, în anul 1864, are loc o explozie cumplită la propria fabrică de explozibili Heleneborg, din Stockholm, unde, printe cei morţi se afla şi fratele său mai mic, Emil. Deşi acest eveniment venea ca o mare lovitură pentru el, autorităţiile îi dau o altă lovitură, mai exact au decis să-i închidă fabrică din cauza că munca pe care o făcea acolo era prea periculoasă pentru a mai putea continua. Deşi au fost puternic loviţi, tatăl său şi fratele său continuă să livreze explozibil Rusiei, pentru armată şi lăsându-se plini de succes în exploatarea petrolieră din nordul Caucazului. Pe plan financiar, norocul începuse să surâdă din nou familii Nobel. Nici Alfred nu s-a lăsat mai prejos. După ce autorităţiile decid să-i închidă fabrica, el se decide să îşi aranjeze un laborator în zona Lacului Malaren, o zonă nepopulată de oameni. El îşi dedică toate eforturile pentru a descoperi un explozibil mai sigur şi eficient, deoarece pe atunci se folosea nitroglicerina care era foarte periculoasă şi cauza moartea a multor oameni.

Astfel, are ca material de bază tot nitroglicerina, căruia îi adaugă diferite substanţe amelioratoare. Kieselgur-ul a fost substanţa norocoasă, numit şi diatomită.Dinamitaboom Aceasta era o rocă sedimentară silicioasă. A amestecat cu nitroglicerină, trasformând astfel periculosul lichid explozibil într-o pastă care ulterior s-a solidificat. Noua substanţă avea aceaşi forţă de explozie, însă era mult mai sigură şi rezistentă la şocurile mecanice. Alfred Nobel a botezat-o, în premieră dinamită şi a patentat-o în anul 1867. Pentru a fi detonată cu succes, a creat şi sistemul de detonare clasic. El consta într-o capsă  explozivă care se ataşa la capătul batoanelor de dinamită şi care era activată prin intermediul fitilului aprins. Tot în aceeaşi perioadă a fost inventat şi ciocanul perforator pneumatic şi burghiul cu cap de diamant artificial. Astfel, industria mineritului a căpătat noi proporţii. Primele demonstraţii practice au avut loc în mina Redhill  din Surrey, Anglia.