Viaţa pe munţi

Muntele reprezintă încă de mic o mare pasiune pentru mine. De mic îmi placea muntele şi mă duceam cu drag. Am descoperit muntele într-o tabără din clasa a treia. Atunci am fost la Mărişel. În penultima zi a taberei am fost într-o expediţie. Deşi a durat doar câteva ore, în inimă mi-a pus temelia plăcerii pentru munte. De mic eram o fire aventuroasă, dornică de aventură. În următorul an am fost în altă tabără, tot la Mărişel, dar în ziua drumeţiei, traseul a fost diferit. A fost mai lung şi mai periculos faţă de primul, însă pentru mine acest lucru nu a contat, iar plăcerea pentru munte a crescut şi mai mult. După câţiva ani, a urmat prima mea expediţie mai seriosă, în Munţii Padiş. Acolo am stat trei zile. Traseele pe care le-am făcut au fost frumoase, provocatoare şi pline de aventură. Combinaţia perfectă pentru mine. La finalul acestei expediţii plăcerea pentru munte atingea cote record. Pur şi simplu, eram vrăjit de frumuseţea muntelui. A mai urmat o tură prin Scăriţa Bălioara.

Visul şi dorinţa de-a merge şi mai mult pe munte s-a îndeplinit în vara anului 2015, când am participat la o expediţie de 9 zile prin Munţii Călimani. A fost una dintre cele mai frumoase expediţii la care am participat. Munţii Călimani, pentru mine, erau un mister. Nu păşisem niciodată pe cărările lor. Nu luasem parte la nicio expediţie aşa de lungă. Totul a fost ceva nou. Dar pe cât de nou era pentru mine, pe atât de provocator a fost. Expediţia a fost organizată de un profesor de la mine de la liceu. Erau anumite cerinţe ce trebuiau îndeplinite. Dar aceste cerinţe, combinate cu frumuseţea muntelui, au creat cadrul necesar ca plăcerea pentru munte să ajungă la paroxism. Deşi expediţia a avut şi părţi nasoale şi neplăcute, din cauza că îmi placea foarte mult, părţile negative nu mai contau, treceam uşor peste ele. Cum orice lucru are un început şi un sfârşit, şi această expediţie s-a încheiat. După nouă zile petrecute în munţi, în natură, în linişte, când am ajuns înapoi la Cluj, în aglomeraţie, doream să fiu din nou în inima muntelui. Însă acest lucru a fost posibil doar în luna august, când am fost într-o expediţie în munţii Retezat. Ajuns în munte, mă simţeam liber. Orice griji, frământare, problemă, orice lucru negativ plecase de la mine. Mă simţeam în largul meu. Pot să spun că eram cel mai fericit om de pe pământ. A fost o expediţie reuşită. Eram în maşină, pe drumul de întoarcere şi o întrebare mă frământa ,,când voi păşi iarăşi pe munţi?” Căutam un răspuns, dar răspunsul a venit mult mai repede decât credeam, mai exact pe la sfârşitul lunii septembrie când am participat la expediţia tradiţională de septembrie a clubului montan CMC29. Expediţia a avut loc în Munţii Rodnei. Munte nou, experienţe noi. Cucerisem al treilea vârf important, Vârful Pietrosul Rodnei, după ce cucerisem Vârful Pietrosu din Munţii Călimani şi Vârful Retezat din Munţii Retezat şi pe lângă vârfurile mai mici. Prin această expediţie scriam în palmares o nouă expediţie şi nu numai, ci şi înscrierea în clubul montan CMC29 ca şi membru. Acest club încurajează turismul montan, iar acest lucru era exact pe plăcerea mea. Pot să zic că un vis s-a îndeplinit. Mai multe informaţii despre expediţia din Munţii Rodnei puteţi găsi aici: https://cmc29blog.wordpress.com/2016/03/28/traditionala-de-septembrie/

Muntele este un stil de viaţă pe care l-am adoptat şi eu şi sunt fericit de această alegere.