Învăţăminte

Primele nouă articole de pe acest blog sunt special pentru şcoală. De fapt, acest blog iniţial a fost creat ca proiect pentru şcoală, însă acest lucru nu trebuie neapărat să rămână la stagiul de proiect pentru şcoală. Dar fiind un proiect pentru şcoală, voi prezenta învăţămintele pe care le-am dobândit în urma realizării acestui blog. În primul rând, am învâţat cum să proiectez un blog în WordPress şi cum să utilizez fiecare funcţie a lui. În al doilea rând, am învăţat cum să mă documentez pentru realizarea unui articol. După documentare, am învăţat să proiectez articolul şi să îl pregătesc pentru a fi postat. A fost un proiect frumos şi mă bucur că am reuşit să învăţ lucruri noi. Sper să vă placă blogul. 🙂

Reclame

Plimbările de seară

romania-cluj-napoca-night-view-bCum poţi să închei o zi plină, decât printr-o plimbare de seară. Consider că o plimbare de seară este foarte prielnică pentru fiecare individ. O plimbare pe malul Someşului, în lumina lămpilor şi pe ritmurile plăcute făcute de valurile apei, mi se pare o metodă bună de-a încheia o zi agitată şi plină de stres. Nici o plimbare printr-o pădure nu strică. Pe înserate, când Soarele decide să meargă să se odihnească şi din coborârea lui de pe cer dă nişte culori spectaculoase cerului şi, aflându-te pe o carare de pădure, poţi să vezi aceste peisaje, mintea omului nu are cum să nu se odihnească. Ce poate fi mai frumos de atât? Personal vorbind, nu cred că poate fi altceva mai frumos de atât._DSC0007

Sunt un mare adept al plimbărilor de seară. O astfel de plimbare este o mare plăcere pentru mine. De exemplu, când seară sunt încă în oraş, caut un traseu, astfel încât să mă duc pe jos. Mă simt mult mai bine după ce am mers pe jos, decât să stau într-un autobus, când afară e vreme prielnică de plimbare. Când e vorba de o astfel de plimbare, mintea mea parcă gândeşte altfel. Gândeşte mult mai profund. Se uita la eveniment cu mai multă atenţie. E diferită faţă de restul zilei. Şi pot să spun că după o plimbare de seară, sunt mult mai împlinit. Parcă mă recreez înainte de somn. Cred că e o metodă bună de-a te descărca. Din cauza că lumea s-a schimbat şi viaţa devine din ce în ce mai grea şi dificilă, în cursul zilei fiecare individ acumulează diferite stări, iar de cele mai multe ori aceste stări, sunt stări negative. O plimbare de seară, automat te face liber de acele stări. Cred că orice om ar trebui să recurgă, din când în când la o plimbare de seară. Sigur îi va face bine.padurea-faget1

Personal sunt un mare adept a plimbărilor de seară şi nu numai, încurajez pe oricine să aibă o astfel de plăcere, fiindcă este o plăcere constructivă.

Călătorii prin ţară. Visul meu.

Pentru mine, să călătoresc e o mare plăcere. Îmi place foarte mult să călătoresc. E o mare pasiune. Şi acestă pasiune de mic îşi face simţită prezenţa în viaţa mea. De mic îmi plăcea să călătoresc. Mă duceam cu drag peste tot. Eram şi sunt pasionat să văd lucruri noi, locuri noi, să descopăr. Iar de fiecare dată când era vorba despre ceva de genul, cu tot dragul mă duceam. Iar când am ajuns la destinaţie şi vedeam lucrurile respective, rămâneam surprins. De fiecare dată învăţam lucruri noi, iar acest lucru îmi plăcea foarte mult. Îmi plăceau foarte mult excursiile de la şcoală, deoarece aproape de fiecare dată vizitam un monument istoric sau ceva cetate veche, iar acest lucru mă faşcina.

Toţuşi, unul din marele mele vise este să călătoresc în toată ţară, cu un Volkswagen T3. De câţiva ani îmi doresc acest lucru. Îmi surâde foarte mult această ideie. Parcă şi văd ziua când o voi face şi pe aceasta. Să pornesc de la Cluj, alături de câţiva prieteni, într-un T3images recondiţionat, să străbat întreaga ţară. Să-i văd toate frumuseţile ascunse ale ei şi să mă bucur de ele. Ce îmi place foarte mult la o astfel de călătorie este sentimentul când mă opresc noaptea într-un oraş, iar tot oraşul e foarte liniştit, doar o maşină din când în când care mai circulă şi nişte grupuleţe de prieteni ce se mai plimb, să mai întâlnesc. Ador acel sentiment. După opriri prin oraşe, aş vrea să ajung şi la munte, deorece muntele este o mare pasiune pentru mine. Să stau câteva zile la munte, să respir acel aer curat şi plăcut, iar apoi, cu bateriile încărcate, să pornim la drum, iar o altă destinaţie să fie frumoasa noastră mare. Să oprim T3-ul pe o plajă, să punem cortul, să luam ceva rece de băut, iar apoi să urmeze o baie bună în apa mării. Seara, să ne plimbăm, să facem şi o baie de seară, iar în jurul focului să stăm să povestim. Sună perfect. Iar când ajung înapoi acasă, să trec această călătorie completă, cum că am străbatut toată ţara. Îmi doresc foarte mult să se îndeplinească acest lucru. Aş fi cel mai fericit om de pe pământ dacă acest vis ar deveni realitate.

dsc_0163

Viaţa pe munţi

DSC_0971Muntele reprezintă încă de mic o mare pasiune pentru mine. De mic îmi placea muntele şi mă duceam cu drag. Am descoperit muntele într-o tabără din clasa a treia. Atunci am fost la Mărişel. În penultima zi a taberei am fost într-o expediţie. Deşi a durat doar câteva ore, în inimă mi-a pus temelia plăcerii pentru munte. De mic eram o fire aventuroasă, dornică de aventură. În următorul an am fost în altă tabără, tot la Mărişel, dar în ziua drumeţiei, traseul a fost diferit. A fost mai lung şi mai periculos faţă de primul, însă pentru mine acest lucru nu a contat, iar plăcerea pentru munte a crescut şi mai mult. După câţiva ani, a urmat prima mea expediţie mai seriosă, în Munţii Padiş. Acolo am stat trei zile. Traseele pe care le-am făcut au fost frumoase, provocatoare şi pline de aventură. Combinaţia perfectă pentru mine. La finalul acestei expediţii plăcerea pentru munte atingea cote record. Pur şi simplu, eram vrăjit de frumuseţea muntelui. A mai urmat o tură prin Scăriţa Bălioara.

Visul şi dorinţa de-a merge şi mai mult pe munte s-a îndeplinit în vara anului 2015, când am participat la o expediţie de 9 zile prin Munţii Călimani. A fost una dintre cele mai frumoase expediţii la care am participat. Munţii Călimani, pentru mine, erau un mister. Nu păşisem niciodată pe cărările lor. Nu luasem parte la nicio expediţie aşa de lungă.11051771_751213408317224_1129131916803464792_o Totul a fost ceva nou. Dar pe cât de nou era pentru mine, pe atât de provocator a fost. Expediţia a fost organizată de un profesor de la mine de la liceu. Erau anumite cerinţe ce trebuiau îndeplinite. Dar aceste cerinţe, combinate cu frumuseţea muntelui, au creat cadrul necesar ca plăcerea pentru munte să ajungă la paroxism. Deşi expediţia a avut şi părţi nasoale şi neplăcute, din cauza că îmi placea foarte mult, părţile negative nu mai contau, treceam uşor peste ele. Cum orice lucru are un început şi un sfârşit, şi această expediţie s-a încheiat. După nouă zile petrecute în munţi, în natură, în linişte, când am ajuns înapoi la Cluj, în aglomeraţie, doream să fiu din nou în inima muntelui. Însă acest lucru a fost posibil doar în luna august, când am fost într-o expediţie în munţii Retezat. Ajuns în munte, mă simţeam liber. Orice griji, frământare, problemă, orice lucru negativ plecase de la mine. Mă simţeam în largul meu. Pot să spun că eram cel mai fericit om de pe pământ. A fost o expediţie reuşită.11855677_762504820521416_8652340909160380149_n Eram în maşină, pe drumul de întoarcere şi o întrebare mă frământa ,,când voi păşi iarăşi pe munţi?” Căutam un răspuns, dar răspunsul a venit mult mai repede decât credeam, mai exact pe la sfârşitul lunii septembrie când am participat la expediţia tradiţională de septembrie a clubului montan CMC29. Expediţia a avut loc în Munţii Rodnei. Munte nou, experienţe noi. Cucerisem al treilea vârf important, Vârful Pietrosul Rodnei, după ce cucerisem Vârful Pietrosu din Munţii Călimani şi Vârful Retezat din Munţii Retezat şi pe lângă vârfurile mai mici. Prin această expediţie scriam în palmares o nouă expediţie şi nu numai, ci şi înscrierea în clubul montan CMC29 ca şi membru. Acest club încurajează turismul montan, iar acest lucru era exact pe plăcerea mea. Pot să zic că un vis s-a îndeplinit. Mai multe informaţii despre expediţia din Munţii Rodnei puteţi găsi aici: https://cmc29blog.wordpress.com/2016/03/28/traditionala-de-septembrie/

Muntele este un stil de viaţă pe care l-am adoptat şi eu şi sunt fericit de această alegere.

12783745_836459693125928_8184466194840420456_o

Catedrala Sfântul Mihail

13-1887-piata-libertatii-si-biserica-sf-mihailBiserica Romano-Catolică Sfântul Mihail, este unul dintre cele mai importante monumente ale arhitecturii gotice din Transilvania. Edificiul este ridicat în Piaţa Centrală a Clujului şi se numără printre monumentele emblematice ale oraşului. Biserica Sfântul Mihail are o lungime de 70 de metri şi o înălţime măximă de 80 de metri. Din punct de vedere a înălţimii, această biserică se clasează pe locul 5 în ţară, după Biserica Neagră din Braşov, Catedrala Sfântului Mihail din Alba Iulia, Catedrala Evanghelică din Sibiu şi Catedrala Romano-Catolică din Oradea, iar din punct de vedere a lăţimii este pe locul 2, după Catedrala Ortodoxă din Timişoara.

Pe 19 august 1316, regele Carol Robert de Anjou a acordat printr-un act o serie de libertăţi şi privilegii Clujului. Printre acele libertăţi şi privilegii mai era dreptul oraşului de-aşi alege liber preotul şi parohul. Această libertate s-a materializat inclusiv prin ridicarea unei biserici parohiale. Locul unde este ridicată biserica, servise drept cimitir şi existase o capelă dedicată Sfântului Iacob. Despre ridicarea edificiului au rămas foarte puţine documente. Unul dintre documentele păstrate este eliberat de curtea papală de la Avignon, din ianuarie 1349. Prin acest document se iertau păcatele celor care ar ajuta financiar construcţia locaşului. Înălţarea locaşului a fost efectuată pe două etape. Prima etapă a fost începută în anul 1316 şi finalizată în 1390, iar a doua etapă a fost începută în anul 1410, terminată în 1487. În anul 1390 a fost finalizat şi altarul. Au fost proiectate două turnuri pentru faţada principală. Din păcate, iniţial a fost ridicat doar un singur turn, între anii 1511-1543, turnul de nord-vest. În 1697 a avut loc un incediu şi turnul a fost distrus, ca în 1744 să fie reconstruit în stil bloc. Din păcate, în anul 1763 a trebuit demolat în urma unui cutremur, aflându-se în pericol de prăbuşire. Totuşi, în 1837 s-a început ridicarea actualului turn cu ceas, în stil neogotic, de pe faţada de nord a edificiului, fiind terminat în 1860. Chiar şi astăzi, acest turn este cel mai înalt turn de biserică din România.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În timpul reformei protestante, locaşul a deservit pe rând diverse comunităţi religioase, astfel că în perioada 1545-1558 a fost biserică luterană, între 1558-1566 a fost biserică calvinistă, însă din 1566 a devenit biserică unitară, rămânând astfel pentru o perioadă de 150 de ani. După această perioadă a fost atribuită cu forţă comunităţii romano-catolice, ca urmare a Contrareformei. După ce edificiul a revenit catolicilor, a fost restaurat sub influenţa barocului, de către artiştii Johannes Nachtigall şi Anton Schuchbauer, sub îndrumarea parohului Janos Biro. Tot în acea perioadă, cei doi au realizat amvonul.

Biserica-Sf-Mihail-1

Castelul Peleş

castelul-peles-castelul-pelisor-890x395Castelul Peleş a fost construit între anii 1873 şi 1914. Este localizat în Sinaia. A fost fosta reşedinţă de vară a regilor României, iar în prezent este muzeu. A fost construit la dorinţă regelui Carol I al României, după planurile arhitecţilor Johannes Schulty, Carol Benesch şi Karel Liman. Cei care au decorat castelul, au fost marii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembe din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena.

Acest castel este unicat. Este unul din cele mai importante castele din România. Are valoare istorică şi artistică, fiind unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătate a secolului XIX-lea. În luna august a anului 1866, când principele Carol I a fost ales domn al României, vizitează Sinaia. El rămâne uimit de acele locuri. Pe acea vreme, Sinaia era un sat de munte, numit Podul Neagului. Hotărăşte construirea unui castel, într-un loc retras şi pitoresc, la Piatra Arsă. În 1872 cumpără terenul, ca anul următor, în 1873 să înceapă lucrările la castel. Lucrătorii au depus eforturi mari pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii. Lucrătoriilor le-a luat doi ani pentru a amenaja zona. În tot acest timp, domnitorul a urmîrit lucrările, în detaliu. În anul 1875, începe să fie pusă piatră peste piatră temelia castelului, unde sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, fiind primele monede româneşti cu chipul lui Carol I. În anul 1883, are loc inaugararea castelului. În perspectiva domnitorului, noul castel era un ,,sediu” al noii dinastii. Amplasarea castelului pe Valea Prahovei era un şi strategică, deoarece nu departe de Predeal era graniţa României cu Austro-Ungaria. Însă, după unirea Transilvanie cu România, castelul a ajuns să fie amplasat chiar în inima ţării. Timpul trecea, iar castelul prindea din ce în ce mai multă importanţă. Devenise reşedinţa de vară a familii regale române, care petrecea acolo destul de multă vreme, de obicei din luna mai până în luna noiembrie. La castelul Peleş s-au ţinut întâlniri politice foarte importante, precum Consiliile de Coroană din 1914, când s-a hotărât neutralitatea României din Primul Război Mondial, care deja începuse şi în 1925.Castelul-Peles

Pe lângă castelul Peleş au mai fost construite şi Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot. Regele Carol I şi Regina Elisabeta, până la terminarea castelului au stat la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Din cauza uzinei electrice proprii, Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.

După Revoluţia din decembrie 1989, Castelul Peleş şi Pelişorul au fost reintegrate în circuitul istoric. În 2006, guvernul României a anunţat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de România. Retrocedarea a avut loc pe 20 februarie 2007. Deşi se află în proprietate privată a Casei Regale, Regele Mihai a decis să păstreze în continuare calitatea de muzeu a castelului, lăsându-l în circuitul turistic.

Dinamita. Alfred Nobel.

Alfred_Nobel3Alfred Nobel, născut în data de 21 octombrie 1833, la Stockholm şi decedat pe data de 10 decembrie 1896 la San Remo, Italia. El a fost un chimist, inventator şi om de afaceri. A inventat dinamita şi fundaţia ce oferă anual faimoasele Premii Nobel. Tatăl său, Immanuel Nobel a fost de profesie inginer şi de multe ori s-a bătut cu problema aruncării în aer a blocurilor de piatră pentru a putea construi poduri şi clădiri în Stockholm. Alfred Nobel a fost al treilea fiu a al tatălui său şi al mamei, Ahlsell Nobel. El s-a mutat cu toată familia la SanktPetesburg, unde tatăl său avea câteva contracte de onorat.

Încă din adolescenţă a fost pasionat de tainele chimiei, pe care le-a studiat cu unul dintre cei mai buni profesori ai vremii, Nikolai Nicolaevici Zinin. După împlinirea vârstei de 18 ani, a călătorit în Statele Unite ale Americii, unde şi-a aprofundat cunoştinţele în chimie, alături de profesorul John Ericsson. După nişte probleme în familie se întoarce în Suedia, de unde decide să îşi continue studiile în Franţă. Fiind o fire foarte inteligentă şi pragmatică, suedezul intuieşte valoarea şi importanţa explozibililor în diversele domenii de activitate ale epocii industriale. El combină şi experimentează noi formule ale puternicului exploziv lichid, cu scopul de-a crea un tip de nitroglicerină cât mai stabil posibil, care să nu explodeze la cele mai mici mişcări. Din nefericire, în anul 1864, are loc o explozie cumplită la propria fabrică de explozibili Heleneborg, din Stockholm, unde, printe cei morţi se afla şi fratele său mai mic, Emil. Deşi acest eveniment venea ca o mare lovitură pentru el, autorităţiile îi dau o altă lovitură, mai exact au decis să-i închidă fabrică din cauza că munca pe care o făcea acolo era prea periculoasă pentru a mai putea continua. Deşi au fost puternic loviţi, tatăl său şi fratele său continuă să livreze explozibil Rusiei, pentru armată şi lăsându-se plini de succes în exploatarea petrolieră din nordul Caucazului. Pe plan financiar, norocul începuse să surâdă din nou familii Nobel. Nici Alfred nu s-a lăsat mai prejos. După ce autorităţiile decid să-i închidă fabrica, el se decide să îşi aranjeze un laborator în zona Lacului Malaren, o zonă nepopulată de oameni. El îşi dedică toate eforturile pentru a descoperi un explozibil mai sigur şi eficient, deoarece pe atunci se folosea nitroglicerina care era foarte periculoasă şi cauza moartea a multor oameni.

Astfel, are ca material de bază tot nitroglicerina, căruia îi adaugă diferite substanţe amelioratoare. Kieselgur-ul a fost substanţa norocoasă, numit şi diatomită.Dinamitaboom Aceasta era o rocă sedimentară silicioasă. A amestecat cu nitroglicerină, trasformând astfel periculosul lichid explozibil într-o pastă care ulterior s-a solidificat. Noua substanţă avea aceaşi forţă de explozie, însă era mult mai sigură şi rezistentă la şocurile mecanice. Alfred Nobel a botezat-o, în premieră dinamită şi a patentat-o în anul 1867. Pentru a fi detonată cu succes, a creat şi sistemul de detonare clasic. El consta într-o capsă  explozivă care se ataşa la capătul batoanelor de dinamită şi care era activată prin intermediul fitilului aprins. Tot în aceeaşi perioadă a fost inventat şi ciocanul perforator pneumatic şi burghiul cu cap de diamant artificial. Astfel, industria mineritului a căpătat noi proporţii. Primele demonstraţii practice au avut loc în mina Redhill  din Surrey, Anglia.

Beneficiile spiritului comunitar

Ca şi orice alt lucru, spiritul comunitar are beneficiile lui. Primul beneficiu şi cel mai mare este că ajutăm pe cel de lângă noi. Acest lucru este foarte important. Oamenii încep să fie din ce în ce mai mult preocupaţi de binele personal, de prosperitatea personală, uitând de cei de lângă ei. Dar un alt beneficiu, la fel de important, este că facem o faptă bună şi ne ajutăm pe noi. Este mult mai bine să dai, dacă ai posibilitatea, decât să primeşti. Este mult mai plăcut să ajuţi pe cei în nevoie, decât să te gândeşti doar la tine. Lumea din ziua de astăzi a devenit foarte zgârcită. Fiecare individ crede că el este în centrul atenţiei şi că el are toate meritele, dar uită să se uite în jur, să vadă că sunt alţii care au şi mai mare nevoie de ajutor, decât ei. Un om se simte mult mai bine dacă renunţă la partea lui, în favoarea altuia.

Poţi face un om fericit.

Ajutând lumea, îi poţi face fericiţi. Mulţi oameni sunt foarte trişti, dar ajutându-i, îi poţi face fericiţi. Sunt multe persoane care sunt triste din cauza neputinţei personale, dar dacă cei care pot să-i ajute, îi ajută, devin mult mai fericiţi, deoarece s-a oprit cineva la ei în momentul când aveau nevoie de ajutor. Un astfel de exemplu este un clujean, Robert Lukaci. El este un vânzător ambulant din Cluj-Napoca. Din nefericire, are o problemă de sănătate, dar în ciuda acestei probleme, el şi-a deschis propria afacere din care îşi câştigă existenţa. Are o gheretă mobilă şi vinde obiecte auto şoferilor care opresc la semafor.robert-lukaci Toţi clujenii îl ştiu, dar mai mult de atât, îl ştiu ca pe un om bun, aşa cum este el. A avut nevoie de o nouă gheretă mobilă. Un grup de oameni din Cluj au organizat o campanie ,,Visul lui Robi”. Prin acestă campanie, de strângeri de fonduri el şi-a putut achiziţiona noua gheretă mobilă, dar mai mult de atât, a reuşit să îşi cumpere şi un apartament. Atfel, visul lui Robi s-a împlinit. Prin spirit comunitar, oamenii cu inimă mare, care au înţeles că e mai bine să ajuţi, l-au făcut pe Robi fericit. De aceea, prin spirit comunitar poţi să ajuţi, dar şi să faci pe cei din jurul tău fericiţi.robiPhoto1